Copiii si nevoia de reguli
Din ce in ce mai multi parinti sunt intersati de recomandarile specialistilor in ceea ce priveste modul de crestere al copiilor lor. Asta pentru ca isi doresc sa creasca copii fericiti, echilibrati si sanatosi. Lucru imbucurator pt ca “o singura generatie de parinti profund iubitori poate sa schimbe structura cerebrala a urmatoarei generatii, schimband, astfel, lumea.” Charles Raison
Daca generatiile trecute au fost crescute sub imperiul restrictiilor si cu autoritate, in prezent se observa o alunecare in extrema cealalta, de “a lasa copiii sa faca ce vor”. Este mai degraba o tendinta fireasca, de a experimenta ambele situatii, pana putem gasi un echilibru intre cele doua, pentru ca intotdeauna acesta este cel mai bun si adesea cel mai greu de gasit.
Ne temem sa le mai spunem nu copiilor nostrii, ca sa nu cumva sa ii afectam in vreun fel. Lucru fundamental gresit. Nu numai ca un copil are nevoie de limite si de reguli clare, ba chiar sunt necesare, pentru ca el are nevoie sa se simta in siguranta ca sa se poate dezvolta armonios psihic si fizic.
Exista trei directii principale de parenting: stilul autoritar, permisiv si democratic, fiecare cu consecintele lui.
Stilul autoritar implica reguli stricte, inflexibile, pe care parintii au pretentia de la copiii lor sa le respecte intotdeauna. Acesti copii vor creste cu o stima de sine scazuta, vor fi submisivi si nu vor putea avea pareri si lua decizii proprii ori fiind frustrati, pot devi defensivi si agresivi.
Stilul permisiv este extrem de tolerant, fara pretentii si astepari clare, iar atunci cand regulile sunt incalcate parintii sunt pasivi. Acesti copii vor avea dificultati de a-si gasi o motivatie, de a accepta autoritatea, vor avea autocontrol scazut, adesea vor fi egoisti si iresponsabili.
In stilul democratic regulile sunt stabilite clar, explicate si flexibile in functie de nevoile copilului si stadiul de dezvoltare la care se afla. De obicei, acesti copii vor deveni adulti echilibrati emotional, autonomi si increzatori in fortele proprii, ceea ce constitue adesea reteta unei vieti de succes.
Binenteles ca nu exista parinte perfect, pentru ca asa cum mentiona si Freud “meseria de parinte este cea mai grea”. Sunt multi alti factori care influenteaza si de care este nevoie sa tinem cont si fiecare persoana si familie are individualitatea sa.
Este important sa ne dam seama cand gresim, sa putem recunoaste si accepta, pentru ca mai apoi sa putem remedia situatia. Intotdeauna exista o solutie pentru orice situatie. Ne ajuta sa luam masuri de cat mai timpuriu posibil si avem sansa de a trai un timp in care avem acces la informatie si suport din toate directiile.
Psiholog Denisa Zdrobis
Personalitatile dificile. Ce e de facut?
Din cand in cand incerc sa par normal…, dar ajung sa ma plictisesc si ma intorc la a fi eu!
Learn More
Comportamentul tulburarii de opozitie la copii
Printre factorii psihologici care determina tulburarea de opozitie se gasesc ca antecedente nefavorabile: insecuritatea si nedezvoltarea atasamentului in primele perioade ale copilariei, rezultand de aici o dezvoltare a unui atasament anxios – evitant.
Insecuritatea atasamentului prezice agresivitatea manifesta a baietilor, fetele manifestand o agresivitate pasiva.
Tulburarea de opozitie pare a fi destul de clara si bine conturata dar de fapt ea se dovedeste de cele mai multe ori a fi un continuum cu tulburarile de conduita si tulburarea de personalitate antisociala.
Caracteristicile tulburarii de opozitie:
- adesea isi iese din fire si loveste
- adesea se cearta si loveste adultii
- adesea refuza sau sfideaza regulile stabilite de catre parinti
- adesea ii sacaie pe ceilalti
- adesea ii invinovateste pe ceilalti pentru propriile lui greseli
- se supara si se infurie cu usurinta pe ceilalti
- este furios si nelinistit aproape tot timpul
- este nemultumit tot timpul
- mai pot prezenta spasmul hohotului de plans si anxietate
Comportamentul parintilor poate face parte din aspectul clinic al bolii: comportament critic, de respingere, sarac in caldura afectiva, pasiv si nestimulativ.
Posibile efecte:
- mamele pot parea depresive, anxioase
- alti parinti reactioneaza altfel la “acesti mici incapatanati” si devin iritati, exagerat de intoleranti.
- poate aparea un cerc vicios intre parinti si cel mic, care se simte respins si nesecurizat, devenind si mai dificil de stapanit.
Examinarea psihometrica – este necesara pentru a stabili deficitul cognitiv care, uneori constientizat de copil, ii creeaza acestuia o stare de ostilitate fata de ceilalti.
Managementul comportamentului opozitionist depinde de:
- severitate, de cat de grav sunt afectate relatiile cu ceilalti
- de cat de motivati sunt parintii pentru a interveni.
Consilierea familiala:
- este indicat ca in cazul baietilor cu acest diagnostic ca tatal sa se implice mai mult in educatie
- obiectivul educational va fi stabilit impreuna cu familia si axat pe comportamentul cel mai neadecvat cu ignorarea lui si cu recompensarea atitudinilor dorite, se va mentiona ce este “rau” si ce este “bine”
- consilierea familiei ajuta mult si la propria cunoastere a parintilor si la constientizarea eventualului conflict existent intre mama si tata cu privire la decizile educationale.
Psihoterapeut Gabriela Theodorescu
3 IDEI, cum sa reactionezi cand copilul vine cu o nota mica acasa
Vei ajunge vanzatoare la Magazin!
Iar m-ai dezamagit cu nota mica pe care ai luat-o desi am lucrat atata impreuna!
Cum de acasa stii si la scoala, la lucrare nu esti atent/atenta?
Ce bucurie imi faci tu cand vin obosit/a acasa si vad asa o nota?
De ce nu reusesti sa te concentrezi mai bine?
Ma doare sufletul pentru acel copil care primeste la tot pasul aceste “etichete” verbale din partea celor mai importante persoane din viata lor: parintii, invatatorii, profesorii.
Din pacate sunt copii care din cauza presiunii notelor fac atacuri de panica incepand chiar din clasele primare. Este o situatie alarmanta, dupa parerea mea.
Si va mirati, dragi parinti si profesori de ce nu au incredere in ei mai departe in viata? Efectul: la 25-30- 40 de ani sunt perfectionisti cu ei insisi si cu cei din jurul lor si nu reusesc sa mentina relatii sanatoase cu partenerii de cuplu sau grupul de prieteni.
Oare pentru ce va iubiti copilul? Pentru ca are note bune sau pentru valoarea in sine pe care o poarta: este un copil prietenos, zambitor, ii place desenul poate mai mult decat matematica, are niste valori pe care le respecta: onestitatea, curajul de a lua apararea cuiva, etc.
Stiu ca cei care sunt acum parinti au o misiune foarte grea, aceea de a creste copii responsabili pentru ei si mediul lor, copii care stiu ce isi doresc in viata chiar de la varste mai fragede, sau care chiar au un talent innascut.
Va rog sa intelegeti ca ceea ce saditi in mintea copiilor vostri la varste fragede le va ramane intiparit pe toata viata!
Nu sunt de acord nici sa nu le stabiliti limite, chiar au nevoie de ele, dar nu ii certati pentru ca au luat o alta nota fata de ceea ce va doreati voi; NU ii mai COMPARATI cu copilul vecinului!
Din pacate, cu cat vor fi mai mult pedepsiti pentru notele luate cu atat increderea in ei si stima lor de sine vor fi mai mici iar efectul pe termen lung este pur si simplu dezastruos!
Dar am promis 3 SFATURI, simple, la indemana tuturor, care nu necesita studii de specialitate in psihologie sau pedagogie:
- Respirati adanc, de cateva ori, inainte de a incepe dialogul cu copilul vostru (aceasta respiratie va va calma si nu o sa “aruncati” spre copil primele cuvinte care va vin pe buze)
- Aratati compasiune pentru copilul tau spunandu-i : stiu ca esti destul de suparat/a pentru nota luata asa ca nu te mai intreb “de ce ai luat nota asta”.
- Initiaza un dialog constructiv: Cum te pot ajuta sa iti maresti nota la materia aceasta?
Dragi PARINTI !
Aveti puterea de a nu va traumatiza pur si simplu copilul cand a luat o nota mica!
Aveti obligatia sa va stapaniti nervii, pentru ca puteti, si sa aveti concentrarea atintita asupra nevoilor pe care le are puiul vostru.
Aveti resursele emotionale si specialistii, in diferitele comunitati de pe facebook, daca traiti intr-un cartier mai izolat, pentru a va indruma si ajuta cand nu stiti ce sa faceti.
Incepand cu luna iulie vom organiza in cadrul Clinicii un grup de suport pentru parintii care au nevoie de o comunitate in care nu vor fi judecati, ci vor fi intelesi si respectati si ajutati.
Urmariti pagina de facebook pentru a afla primii cand incepem
https://www.facebook.com/www.clinicamindhelp.ro/ Psiholog Cristina Dimitrescu
Depresia
Conform Asociatiei Americane de Psihiatrie (APA) depresia sau tulburarea depresiva majora, este o boala medicala grava si comuna societatii actuale, ce afecteaza negativ modul in care o persoana se simte, gandeste si actioneaza.
Vestea cea buna este ca depresia se poate trata.
Sentimentele provocate de aceasta boala sunt de tristete, de pierderea interesului fata de activitati care alta data te umpleau de bucurie. Efectele cele mai evidente in timp sunt de tip emotional, fizic, pana la reducerea capacitatii de a munci, de a fi functional, atat in casa cat si in exterior.
Simptomele depresiei, care pot varia de la o forma usoara la una severa, sunt:
- Te simti trist sau ai o dispozitie depresiva
- Iti pierzi interesul in activitatile care alta data iti faceau placere
- Ai modificari ale apetitului (pofta de mancare) in sensul cresterii sau scaderii in greutate indiferent de dieta urmata
- Tulburari de somn (dormi prea mult sau prea putin)
- Simti o pierdere de energie sau ai o stare de oboseala crescuta
- Incetinirea ritmului vorbirii sau a ritmului miscarilor (ce pot fi vazute de catre cei din jur)
- Dificultati in gandire, de concentrare sau de luare a deciziilor
- Sentimente de vina sau de lipsa de valoare
- Ganduri despre moarte sau sinucidere
Pentru punerea unui diagnostic corect din punct de vedere clinic, aceste simptome trebuie sa fie prezente cel putin doua saptamani.
In acelasi timp, este obligatoriu necesar sa ne asiguram ca nu exista si alte probleme de sanatate care pot prezenta aceleasi simptome (dereglari ale glandei tiroide, un deficit de vitamine sau o tumoare cerebrala).
Incidenta:
- aproximativ 15% din populatia adulta
- 1 din 6 persoane trec prin depresie la un moment dat
- apare, in medie, in jurul varstei de 20 de ani, dar si in orice moment al vietii
- femeile sunt mai predispuse la depresie comparativ cu barbatii
Atentie, depresia este diferita de tristete sau durere sufleteasca datorata unei pierdei. Moartea unei persoane iubite, pierderea unui loc de munca sau mentinerea unei relatii distructive sunt experiente normale de viata si raspunsul prin tristete la aceste evenimente este normal.
Dar a fi trist nu este acelasi lucru cu depresia. Procesul de indurerare este natural si unic pentru fiecare individ si impartaseste unele dintre aceleasi trasaturi ale depresiei. Atat durerea cat si depresia pot implica tristete intensa si retragerea din activitati obisnuite. Ele sunt, de asemenea, diferite in moduri importante:
In durere, sentimentele dureroase vin in valuri, adesea amestecate cu amintirile pozitive ale decedatului. In depresie majora, starea de spirit si / sau interesul (placerea) sunt scazute timp de cel mult doua saptamani.
In durere, stima de sine este de obicei mentinuta. In depresia majora, sentimentele de lipsa de valoare si de auto-dispret sunt comune.
Pentru unii oameni, moartea unui iubit poate aduce o depresie majora. Pierderea unui loc de munca sau victima unui atac fizic sau a unui dezastru major pot duce la depresie pentru unii oameni. Atunci cand durerea si depresia coexista, durerea este mai severa si dureaza mai mult decat durerea fara depresie. In ciuda unei suprapuneri intre durere si depresie, acestea sunt diferite. Distingerea intre ele poate ajuta oamenii sa obtina ajutorul, sprijinul sau tratamentul de care au nevoie.
Factori de risc pentru depresie
Depresia poate afecta oricine – chiar si o persoana care pare sa traiasca in circumstante relativ ideale.
Mai multi factori pot juca un rol in depresie:
- Biochimia: deficitele in anumite substante chimice din creier pot contribui la simptomele depresiei.
- Genetica: depresia poate functiona in familii. De exemplu, daca unul dintre gemenii identici are depresie, celalalt are sanse de 70% sa aiba boala candva in viata.
- Personalitatea: persoanele cu stima de sine scazuta, care sunt usor coplesite de stres sau care sunt in general pesimiste, par sa fie mai predispuse la depresie.
- Factorii de mediu: expunerea continua la violenta, neglijare, abuz sau saracie poate face ca unii oameni sa fie mai vulnerabili la depresie.
Cum este tratata depresia?
Depresia este una dintre cele mai tratabile tulburari psihice. Intre 80% si 90% dintre persoanele cu depresie raspund in cele din urma la tratament. Aproape toti pacientii obtin o usurare a simptomelor lor.
Inainte de efectuarea unui diagnostic sau a unui tratament, un profesionist in domeniul sanatatii trebuie sa efectueze o evaluare aprofundata a diagnosticului, inclusiv un interviu si, eventual, un examen fizic. In unele cazuri, ar putea fi efectuat un test de sange pentru a va asigura ca depresia nu se datoreaza unei afectiuni medicale ca o problema tiroidiana. Evaluarea are ropul de a identifica simptomele specifice, istoricul medical si familial, factorii culturali si factorii de mediu pentru a ajunge la un diagnostic si a planifica un plan de tratament.
Medicatia: chimia creierului poate contribui la depresia unui individ si poate influenta tratamentul acestuia. Din acest motiv, antidepresivele ar putea fi prescrise pentru a ajuta la modificarea chimiei creierului. Aceste medicamente nu sunt sedative, “superioare” sau tranchilizante. Ele nu formeaza obiceiuri. In general, medicamentele antidepresive nu au efect stimulativ asupra persoanelor care nu sufera de depresie.
Antidepresivele pot produce unele ameliorari in prima saptamana sau doua de utilizare. Beneficiile complete nu pot fi vazute timp de doua pana la trei luni. Daca un pacient simte o usoara schimbare sau nu se amelioreaza dupa cateva saptamani, psihiatrul sau poate modifica doza medicamentului sau poate adauga sau inlocui cu un alt antidepresiv. In unele situatii, alte medicamente psihotrope pot fi de ajutor. Este important sa informati medicul daca un medicament nu functioneaza sau daca aveti reactii adverse.
Psihiatrii recomanda, de obicei, ca pacientii sa continue sa ia medicamente timp de sase sau mai multe luni dupa ameliorarea simptomelor. Tratamentul de intretinere pe termen lung poate fi sugerat pentru a reduce riscul unor episoade viitoare pentru anumite persoane cu risc crescut.
Psihoterapie: psihoterapia, sau “terapia prin vorbire”, este uneori utilizata singura pentru tratamentul depresiei usoare; pentru depresia moderata pana la severa, psihoterapia este adesea folosita impreuna cu medicatia prescrisa. Terapia cognitiv-comportamentala (CBT) s-a dovedit a fi eficienta in tratarea depresiei. CBT este o forma de terapie axata pe rezolvarea prezentului si rezolvarea problemelor. CBT ajuta o persoana sa recunoasca gandirea distorsionata si apoi sa schimbe comportamentele si gandirea.
Psihoterapia poate implica numai individul, dar poate include si altii. De exemplu, terapia de familie sau de cuplu poate ajuta la rezolvarea problemelor din cadrul acestor relatii apropiate. Terapia in grup este cu efecte benefice pentru ca implica oameni cu boli similare.
In functie de severitatea depresiei, tratamentul poate dura cateva saptamani sau mult mai mult. In multe cazuri, se pot aduce imbunatatiri semnificative in 10 pana la 15 sesiuni.
Terapia electroconvulsiva (ECT) este un tratament medical cel mai frecvent utilizat pentru pacientii cu depresie severa sau tulburare bipolara care nu au raspuns la alte tratamente. Aceasta implica o scurta stimulare electrica a creierului in timp ce pacientul este sub anestezie. Un pacient primeste in mod obisnuit ECT de doua pana la trei ori pe saptamana pentru un total de sase pana la 12 tratamente. ECT a fost utilizat din anii 1940, iar multi ani de cercetare au dus la imbunatatiri majore. Acesta este gestionat, de obicei, de o echipa de profesionisti instruiti medical, incluzand un psihiatru, un anestezist si o asistenta medicala sau asistent medical.
Trairile cu un adolescent
Aduc astazi un discutie un alt tabu al educatiei, contactul fizic si emotional cu adolescentul din familie. Cu siguranta ca tot ceea ce am invatat, am vazut, am simtit, s-a asezat bine in mintea de copil, apoi in cea de adolescent si apoi de adult cu responsabilitati.
Am intalnit parinti care sustin ca dupa 10-12 ani, nu ne mai pupam copilul, ca nu mai are nevoie, ca se rusineaza sa mai faca astfel de gesturi, ba chiar ca nu isi mai doreste copilul.
Copilul, este un adolescent sau preadolescent, care are o perioada plina de framantari interne, de intrebari care il bantuie zi si noapte si nu-i dau pace. Pe de-o parte isi doreste sa fie mai independent, sa faca lucrurile cum isi doreste, de la alegerea hainelor cu care se imbraca pana la cercul de prieteni cu care sa piarda timpul. Pe de alta parte, toate aceste framamtari il fac constient ca totusi are inca nevoie de familie, de indrumarea si sustinerea ei si de aici apare un conflict la nivel mental, emotional. Imaginatia lui este foarte bogata si este fantastic in elaborarea de scenarii, in a da verdicte: nimeni nu ma intelege, nimeni nu ma iubeste, nimeni nu ma vede exact asa cum sunt.
Urmarea: apar primele insomnii, parca numai noaptea mintea se apuca sa faca scenarii. Programul la scoala este si el destul de solicitant; daca tot a emis declaratia de independenta familia ii da ocazia sa experimenteze si alte responsabilitati (facutul curateniei in camera proprie, ajutorul pe care trebuie sa-l acorde in activitatile din familie).
Deprivarea de somn duce, inevitabil la o oboseala cronica, care incepe si macina fizic integritatea persoanei. Treptat apar durerile de cap, ale diferitelor parti ale corpului. Apare lipsa de dorinta in a mai face activitati fizice, de a te implica in contactul cu alte persoane, pe scurt, depresia. Dar este un alt subiect caruia ii voi dedica un articol integral.
Mai vine si internetul ca sursa de idei, de informatii nu intotdeauna filtrate, iar noi, ca parinti ne aflam, poate, in fata unei dileme: cine este persoana din fata mea? Unde este copilul cuminte si ascultator care nu-mi iesea din cuvant, care nu avea idei proprii si cu care ma intelegeam bine?
Momentul trecerii de la nivelul de copil cuminte la cel de adolescent razvratit este aproape insesizabil pentru parinte, care, luat de avalansa de responsabilitati cotidiene uita sa mentina acelasi contact cu copilul lui.
Multi parinti uita de aspectul emotional al relatiei cu copiii lor: nu ii mai mangaie si nu ii mai iau in brate, dialogul lor este sec si limitat la intrebari de genul cum a fost la scoala, ti-ai facut lectiile. Din pacate, lipsa contactului emotional autentic duce spre aparitia dependentelor in viata adolescentilor (fumatul, consumul de bauturi alcoolice, droguri, folosirea internetului in mod excesiv).
Sigur ca nu este usor nici pentru parintele care are un sef stresant, sau un job care il solicita foarte mult, care face curat, trebuie sa se gandeasca si ce face de mancare, si care, odata ajuns acasa, trebuie sa intre in alte roluri: parinte (eventual exista si mai multi copii), sot, prieten.
In multe familii la ora actuala a disparut aproape total rolul de prieteni, nu mai avem grija sa apartinem decat comunitatii de la locul de munca si cel al familiei stricte. Sigur, daca ai copiii mici, prezenta ta acasa este mai urgenta si mai cheltuitoare de timp, uitand altfel de necesitatile proprii.
Stiu ca nu este usor sa navighezi pe cursul vietii dar daca am reusi sa ne facem programul astfel incat sa petrecem timp de calitate cu fiecare copil, cu partenerul, cu noi insine, totul ar fi mai echilibrat, energia noastra interioara ar putea fi la cote maxime.
Timp de calitate cu adolescentul tau inseamna: a juca un joc impreuna, a-i povesti copilaria si adolescenta proprie, a sta imbratisati cateva momente, a va privi efectiv ochi in ochi. Puteti gasi prieteni, rude care sa se ocupe de copilul mai mic si sa iesiti cu cel mare la o plimbare cu bicicleta, la o cumparatura, la un suc de vorba.
Folositi mai des cuvantul te iubesc, acceptati-va adolescentul cu bune si cu mai putin bune, amintiti-va de propria adolescenta si cum ati fi vrut sa se poarta parintii vostri cu voi. Constientizati greselile lor si nu le repetati in viata cu adolescentul vostru.
Apelati la ajutor in momentul in care simtiti ca nu mai puteti sa faceti fata solicitarilor si, in acelasi timp, respectati-va si iubiti-va pe voi ! Un parinte echilibrat inseamna cu siguranta un adolescent echilibrat, care reuseste sa-si gaseasca alaturi de familie sprijinul si nu in cadrul grupului de prieteni.
Lasa un comentariu sau trimite o intrebare care te framanta la:
cristina@clinicamindhelp.ro
Terapie LGBT afirmativa
Psihoterapia LGBT afirmativa este o forma de terapie care se concentreaza asupra confortului clienului in lucrul cu autenticitatea si acceptarea de sine in ceea ce priveste orientarea sexuala.
In conformitate cu consensul stiintific global, homosexualitatea si bisexualitatea nu sunt boli psihice.
Afirmarea identitatii poate fi o componenta cheie a recuperarii de la abuzul de substante, depresie, anxietate, stima de sine scazuta, izolare sociala si altele.
In lucrul cu persoanele LGBT, terapeutul este pregatit sa inteleaga urmatoarele aspecte:
- Intelege efectele stigmatizarii asupra vietilor persoanelor LGBT
- Intelege ca orientarile LGBT nu sunt boli mintale
- Intelege ca atractiile, sentimentele si comportamentele LGBT sunt normale
- Intelege ca eforturile de a schimba orientarea sexuala nu sunt nici eficiente si nici in siguranta
- Intelege diversitatea relatiilor si structurilor familiale ale persoanelor LGBT
- Ia in considerare influenta varstei si a generatiei asupra persoanelor LGBT
- Exploreaza propriile atitudini fata de persoanele LGBT si cere sfaturi cand este necesar
- Identitatea de gen si orientarea sexuala sunt distincte (dar legate)
- Intelege ca genul nu este un construct binar
- Intelege ca identitatea de gen a unei persoane poate nu se potriveste cu sexul atribuit la nastere
- Intelege cum stigmatizarea, barierele institutionale si violeta afecteaza bunastarea
Divortul contemporan
Divortul contemporan
Divortul este un eveniment al vieții des cercetat si discutat datorita implicatiilor emotionale si a numeroaselor dimensiuni greu de cuprins.
Consecintele divortului sunt multe si de cele mai multe ori negative, dar nu este de neglijat nici partea pozitiva a acestuia, el putand pune capat unui lung sir de suferinte pentru parteneri cat si pentru copiii familiei respective.
Despartirea este dureroasa, dar cu ajutorul unui specialist putem analiza situatia si decide varianta care va atrage dupa sine suferinta minima atat copiilor cat si partenerilor.
Familia contemporana traverseaza o criza fara precedent. Este usor de observat uitandu-ne la parintii nostri, auzind povesti de la bunicii nostri, faptul ca in nici o alta perioada sociala sau istorica, nu s-au evidentiat asemenea schimbari privind valorile familiale.
De la primele cercetari ale comportamentului uman a devenit clar ca omul este prin natura lui, o fiintă bio-psiho-sociala, care apare pe aceasta lume ca urmare a interactiunii altor oameni, supraviețuind tot cu ajutorul acestora.
Omul, fiinta bio-psiho-socială, este unic si are nevoi psihologice, spirituale, biologice, sociale si culturale, care sunt in continua schimbare prin interactiunea cu mediul sau inconjurator, el tinzand spre autonomie in satisfacerea necesitatilor sale.
Influenta sociala ne modifica opiniile si comportamentul in prezenta celorlalti din nevoia de acceptare si adaptare. Familia contemporana reprezinta, la randul ei, si o reflectare a crizei prin care trece societatea cu toti factorii ei stresori carora suntem nevoiti sa le facem fata.
Divortul este unul dintre cele mai solicitante evenimente de viata prin multutudinea factorilor implicati, numeroaselor schimbari pe care le atrage in viata noastra, a copiilor, prietenilor, familiei extinse si lista poate continua.
Cuvantul divort capata valoare diferita de la o persoana la alta, in functie de sistemul propriu de valori si credinte, dobandite in urma experientelor de viata traite si a mediului in care ne dezvoltam.
O persoana divortata este adesea fie judecata, fie compatimita. Persoanele din jurul acesteia incep sa puna intrebari: ”Cum de ati ajuns aici?”, ”Cine este de vina?”, ”Ce s-a intamplat?”, ”Te-a inselat?”, ”A dat in tine?”, ”Ce nu a mers?” sau se activeaza expertii in vietile altora: ”divortul inseamna ca iti parasesti familia”, ”oamenii care divorteaza sunt slabi”, ”divortul este un pacat”, ”casnicia este grea dar trebuie sa rezisti”, ”trebuie sa te sacrifici pentru copii”, toate acestea ingreunand decizia persoanei care doreste sa divorteze dand nastere indoielilor si amplificand trairile negative ale persoanelor divortate.
Divortialitatea, ca proces temporal, asa cum este prezentat de Petru Ilut, presupune urmatoarele faze prin care va trece cuplul: acumularea tensiunilor, separarea emoționala, faza crizelor de cuplu, separarea spatiala si disolutia maritala ce se traduce prin divortul juridic.
Cel mai comune cauze exprimate care stau la baza divortului sunt:
- nepotrivirea de caracter; nepotrivirea sexuaaă;
- violenaa conjugala;
- nevoi emtionale si de relationare diferite;
- banii;
- dezvoltarea economica sau intelectuala a unuia dintre parteneri;
- istoricul traumatic premarital al fiecaruia dintre parteneri (nu stie cum sa isi aleaga partenerul;
- traume sau disfunctionalitati in istoria partenerilor avuti pana la casatorie;
- implicarea parintilor in relatie; divortul parintilor sau incapacitatea acestora de a divorta);
- infidelitatea;
- absenta iubirii.
In societatea noastra divortul este, inca, privit ca o ruptura nefireasca, mai ales atunci cand familia are si copii. Psihologul ne poate ajuta sa ne intelegem emotiile, sa ne stapanim furia, sa vedem daca obstacolele pe care le intampinam in casnicie pot fi depasite, si in felul acesta, sa putem asigura un climat propice dezvoltarii sanatose a copiilor si atingerea armoniei in cuplu. Dacă relatia a ajuns intr-un punct in care nu mai are suficienta motivatie si energie pentru schimbare, lucrul benefic, desi dureros, pentru toata lumea, este sa incepem sa ne pregatim pentru despartire.