Deschis de luni pana vineri intre 9.00 AM si 6.00 PM
0757 375 391

Iluzia unui parenting perfect

28 Jan, 2020 | Denisa Zdrobis | No Comments

Iluzia unui parenting perfect

   Iluzia unui parenting perfect

   Exista o multitudine de informatii pe care ni le ofera pediatrii, psihologii si alte persoane mai mult sau mai putin avizate, despre cum sa ne crestem copiii si adesea nu stim care sunt corecte, mai ales ca se intampla ca unele sa fie in contradictie.

   De obicei, tindem sa le dam crezare si le alegem pe cele care rezoneaza cu noi, care ne confirma anumite credinde sau ne satisfac anumite nevoi. Acest lucru se petrece cu toate alegerile pe care le facem, inclusiv in alegerea unui medic sau al unui psiholog cu care colaboram. Ceea ce nu este neaparat gresit, pentru ca este normal sa tinem cont de recomandarile care ni se potrivesc, in functie de personalitatea fiecaruia dintre noi si a stilului de viata dus.

   Sunt zeci de intrebari la care parintii incearca sa gaseasca raspunsul corect, de la cat timp ar trebui sa alapteze o mama copilul sau daca e mai bine ca acesta sa doarma singur si de la ce varsta, etc. Ca intotdeauna, cel mai important si greu de facut, este gasirea unui echilibru in toate, in functie si de resursele pe care o familie le are, fie ca ne referim la cele materiale sau de ordin emotional sau de disponibilitatea de timp a fiecaruia. Este important sa asiguram o dezvoltare armonioasa fizica si emotionala copiilor nostrii si asta ne ia ceva timp si binenteles ca starea de bine a parintilor si in special a mamei este o conditie de baza. Cea mai de pret resursa a noastra ramane iubirea, dar  asta inseamna ca ne iubim suficient cat sa putem fi sincer cu noi si sa ne putem identifica propriile dorinte, nevoi, proiectii pe care le facem asupra copiilor nostrii, pentru a le putea separa de cele ale noilor fiinte carora le-am dat viata.

   Revenind la intrebarile date ca exemplu, un raspuns posibil pentru a ne ajuta sa clarificam mai bine cum sa gasim un echilibru, de exemplu, putem alapta un copil pana la varsta de un an sau doi, dar dupa doi ani, cand este recomandat sa incepem sa ne ocupam si de aducatia lui si incepe sa se intrezareasca constientizarea de sine, putem opri alaptarea fara niciun fel de temeri. Am atins aceasta chestiune atat de sensibila, pt ca tot mai multe mame isi doresc sa alapteze pana spre varsta de 4 ani si peste aceasta varsta si se gandesc cum vor putea aplica acest principiu, in ideea tot mai des raspandita, ca in felul acesta pot asigura o sanatate fizica mai buna, copiilor lor. Sunt insa la fel de importante ambele si cea fizica si cea psihica. Din punct de vedere psihologic, alaptarea pana la varste inaintate (peste 3 ani), poate avea consecinte negative pe termen lung, cum ar fi dependenta emotionala mai mare a acestor copii fata de mama lor. Alaptatul de minim 6 luni, daca este posibil, asigura intr-adevar o mai buna imunitate a copilului, dar sa nu facem din acest fapt o obsesie.

Dorinta omului nou este de a evolua si la nivel emotional si spiritual si nu sa se afle strict intr-un program de supravietuire. Dorim o evolutie din toate punctele de vedere.

   Este cunoscut faptul ca starile mamei sunt transmise copiilor, iar acestia vad, cunosc lumea prin ochii mamei. Atunci cand vine pe lume, el nu se percepe pe sine ca fiinta distincta de mama sa, ci este o singura fiinta cu mama. De aceea, pana la urma, starea de echilibru si de bine a mamei este mult mai importanta decat o mama care respecta cu strictete anumite indicatii de crestere a propriului copil, daca astea o fac obosita, irascibila, anxioasa si chiar inaccesibila emotional, absenta din aceasta cauza. Nici nu exista o reteta universala de crestere c copiilor.

   Prin urmare, tinem cont de recomandarile specialistilor, dar este important sa dam dovada de o anumita flexibilitate si deschidere, pt ca este esentiala conectarea emotionala cu copiii nostrii. Nu exista parinti perfecti, care sa nu faca greseli, pt ca a fi parinte este o experienta noua si unica pentru toata lumea. Tot ce conteaza este sa fim prezenti in vietile copiilor nostrii cat de mult putem, sa ii sustinem si sa le acordam increderea noastra, sa fim cu ei in aici si acum, pentru ca e singurul timp care exista pentru ei si sa putem fi disponibili emotional. Iar pentru a putea fi asa, trebuie in primul rand sa inlaturam presiunile inutile, povara perfectiunii care aduce cu sine sentimentul vinei si rusinii, de pe umerii parintilor. Numai asa vom puteaa creste copii mai sanatosi si prin urmare, mai fericiti.

Psiholog Denisa Zdrobis

Please follow and like us: