Studiile au arătat că o bună parte din fericirea noastră este determinată genetic, ne naștem cu o anumită capacitate naturală de a fi fericiți. Totuși, această capacitate poate fi îmbunătățită prin acțiunile proprii.

Una din metode poate fi practicarea recunoștinței. Recunoștința este unul dintre conceptele cheie din psihologia pozitivă.

Studiile au demonstrat că sentimentul de recunoștință poate ajuta oamenii să-și construiască o viață mai fericită și plină de sens. Când ești recunoscător, te încarci cu energie pozitivă și nu mai permiți emoțiilor negative să-ți invadeze mintea, te conectezi la „starea ta de bine” interioară.

Experți din domeniul sănătății, psihologi, diferite școli de filosofie şi religie afirmă că recunoștința este esențială pentru a trăi o viață mai lungă și fericită, iar studiile care s-au ocupat de cercetarea acestei teorii la nivel științific au găsit o mulțime de dovezi care sugerează că putem alege în mod activ să practicăm recunoștința și că acest lucru contribuie pozitiv la starea noastră de bine.

Alte studii au folosit „jurnale de recunoștință”, în care participanții au scris în fiecare zi trei motive pentru care se simt recunoscători. Acestea au avut efecte şi mai mari asupra nivelului fericirii. Cele mai multe beneficii au fost resimțite la șase luni de la începerea jurnalului.

În plus, pe lângă construirea propriei fericiri, exprimarea recunoștinței poate face bine și anturajului, conform cercetătorilor de la University of Southern California, care au realizat un studiu, în acest sens, în 2001. Ei au ajuns inclusiv la concluzia că modul cel mai bun de a dezarma un interlocutor furios este folosirea unui cald “mulțumesc.”

Cercetarea a avut ca obiectiv să identifice dacă recunoștința este cauza stării de bine, sau este experimentată frecvent de  oamenii care au o stare de bine la un nivel ridicat. Au considerat că cea mai directă și sigură cale pentru a determina dacă recunoștința exercita un efect cauzal asupra fericirii și bunăstării ar fi in cadrul studiilor experimentale, în care recunoștința a fost manipulată și au fost măsurate efectele sale asupra stării de bunăstare. Cercetarea a fost efectuată pe trei grupuri experimentale, timp de peste 10 săptămâni.

Participanții din primul grup au fost rugați să noteze pe parcursul celor 10 săptămâni ale studiului, câte cinci lucruri pozitive care li se întâmplaseră în cursul fiecărei săptămâni şi pentru care erau recunoscători. Aceasta a fost numită situația recunoștinței. Cei din al doilea grup au fost rugați să noteze, la finele fiecărei săptămâni, câte cinci probleme cotidiene cu care se confruntaseră. Aceasta a constituit situația dificultății. Membrilor celui de-al treilea grup li s-a cerut să enumere doar câte cinci evenimente care avuseseră loc în săptămâna anterioară, fără să li se precizeze ce tip de evenimente să vizeze – pozitive sau negative. Aceasta a constituit situația de control. Tipurile de lucruri pe care oamenii le-au enumerat în situația recunoștinței au inclus:

– un apus de soare printre nori.

– șansa de a fi în viață.

– generozitatea prietenilor.

Iar în situația dificultății:

– impozitele.

– greutatea de a găsi locuri de parcare.

– arderea macaroanelor cu brânză.

Înainte de începerea experimentului, participanților li s-a cerut să-şi descrie zilnic în jurnalele lor starea de spirit, starea de sănătate fizică şi atitudinea generală. La sfârșit, aceste înregistrări au fost folosite pentru comparații cu declarațiile ulterioare intervenției experimentale.

După intervenția experimentală, subiecții aflați în situația recunoștinței s-au declarat cu aproape 25 de procente mai fericiți – ei au devenit mai optimiști cu privire la viitorul lor, mai satisfăcuți de viața lor şi au făcut cu aproape 1,5 ore mai multe exerciții fizice pe săptămână în raport cu cei din situația dificultății sau cu cei din grupul de control.

Toate acestea din reflectarea plăcerii de a fi văzut un apus de soare printre nori? Dr. Emmons însuși s-a declarat surprins de rezultatele studiului, parțial datorită câtorva motive pentru care practicarea recunoștinței s-ar putea să nu fie atât de agreabilă. Astfel, concentrarea pe recunoștință ne-ar putea reaminti de ceea ce datorăm altora. Acest lucru ar putea la rândul său să ne reamintească de dependența noastră față de alții şi să ne diminueze sentimentul de control personal. Deci, a gândi în termeni de recunoștință înseamnă a ne concentra pe datoriile pe care le avem față de ceilalți, iar oamenilor nu le place să se simtă îndatorați față de ceilalți – un adevăr demonstrat prin alte studii.

Este efectul respectiv doar o urmare a comparațiilor pozitive sau este într-adevăr un rezultat al recunoștinței? În ciuda motivelor pentru care recunoștința ar putea să nu producă mai multă fericire, se pare că totuși o face. Dar beneficiul stării de recunoștință n-ar putea să apară doar din faptul că ne considerăm mai buni decât ceilalți?

Într-un al doilea studiu, foarte asemănător cu primul descris mai sus, Emmons şi McCullough au schimbat una dintre condițiile de control. În loc să li se ceară participanților să noteze la întâmplare evenimentele din săptămâna anterioară, oamenii au fost rugați să scrie doar despre acele lucruri care i-au făcut să se simtă mai bine în raport cu ceilalți. Ideea a fost că în această stare oamenii fac comparații pozitive, dar nu au neapărat sentimente de recunoștință (deși acestea nu pot fi excluse!).

Însă, din nou, rezultatele au arătat că cei aflați în starea de recunoștință erau semnificativ mai fericiți decât cei care se comparau pozitiv cu ceilalți. De loc surprinzător, cei care practicau recunoștința erau, de asemenea, mai fericiți comparativ cu cei care se concentrau pe dificultățile cotidiene.

O critică bună a primelor două studii a fost aceea că ele au fost efectuate în rândul studenților. Este ușor să sporești fericirea studenților tineri, sănătoși, dar ce se poate spune despre oamenii cu probleme grave, cronice de sănătate?

Într-un al treilea studiu, Emmons şi McCullough au recrutat adulți care avuseseră tulburări neuromusculare, de multe ori ca un rezultat întârziat al unei infecții trenante cu virusul ce produce poliomielita. Deși nu le pusese viața în pericol, afecțiunea era foarte debilitantă, cauzându-le dureri articulare şi musculare, precum şi atrofie musculară. Persoanele aflate în această stare aveau motive serioase să fie nemulțumite de viața lor.

În acest studiu, starea de recunoștință a fost comparată cu starea de control în care participanții au notat evenimentele din experiența lor cotidiană. După studiul de 21 zile, participanții din starea de recunoștință s-au dovedit a fi mai mulțumiți de viața lor în general, mai optimiști cu privire la săptămâna următoare şi mai ales, au dormit mai bine. Somnul bun este important, existând dovezi că el este un mare indicator al bunăstării generale. Oamenii care dorm bine sunt în general mai sănătoși şi mai fericiți decât cei care au un somn deficitar.

Un alt studiu recent, al Asociației Psihologilor Americani, vorbește despre faptul că pacienții cu insuficiență cardiacă asimptomatică, care au ținut un jurnal de gratitudine, au înregistrat o scădere semnificativă a nivelurilor de inflamație, dar şi o îmbunătățire a sănătății cardiace.

Mai mult de 180 de persoane, bărbați şi femei au participat la acest studiu şi fiecare a trebuit să-şi păstreze un jurnal de recunoștință pentru, cel puțin, opt săptămâni. Cercetătorii au descoperit că la cei care au completat regulat aceste agende li s-a redus circulația pe biomarkerii inflamați, dar li s-au îmbunătățit şi contracțiile inimii şi funcție cardiacă.

„Se pare că o inimă recunoscătoare este într-adevăr o inimă mai sănătoasă şi că jurnalele de recunoștință sunt o modalitate ușoară de a sprijini sănătatea cardiacă”, a declarat Paul J. Mills, profesor în Medicină de familie  şi sănătate publică de la Universitatea din California.

Există strategii concrete pe care fiecare dintre noi le poate adopta. O modalitate de a te face să simți recunoștință este de a găsi lucruri pentru care ești recunoscător, indiferent cât de mici sunt acestea. Se poate începe cu “recunoștința interioară,” adică practica de a mulțumi în sinea noastră. Apoi, se trece la manifestarea exterioară a recunoștinței. De asemenea, se pot ține jurnale în care să se noteze în fiecare zi 3 motive pentru care ești recunoscător.

Psihologul Martin Seligman, părintele “psihologiei pozitive” recomandă în bestseller-ul “Fericirea autentică”, sa ne exprimăm  recunoștința sistematic, în scrisori adresate celor dragi. Se pot scrie de asemenea mesaje scurte, la cafeaua de dimineață.

Bibliografie:

1. Christophe, A., (2014), Et n’oublie pas d’être heureux : Abécédaire de psychologie positive. Paris, Ed. Odile Jacob, 2014,

2. Emmons, R. A., & McCullough, M. E. (2001). Counting blessings versus burdens: An experimental investigation of gratitude and subjective well-being in daily life. Journal of Personality and Social Psychology, 84(2), 377-389.

     Sursa:http://psycnet.apa.org/journals/psp/84/2/377/

3. Fragmente din FILMUL “Legea rezonanţei”,

    Sursa: http://www.techtimes.com/articles/109475/20151123/gratitude-can-make-you-happier-healthier.htm

   4. Style, C., (2011), Brilliant PozitivePsychology, Pearson Education Limited