Psychology

Enurezisul la copii

Enurezisul se regăsește printre cele mai frecvente tulburări care apar începând din perioada preșcolară și școlară.

Conform Manualului de diagnostic DSM-5, enurezisul  constă în eliminarea repetată a urinei în locuri inadecvate, în timpul zilei sau al nopții, în pat sau în haine, involuntar sau intenționat, după vârsta cronologică sau mentală de 5 ani. De asemenea, sunt delimitate tipurile de enurezis „primar”, în care copilul nu a avut niciodată controlul sfincterian și tipul „secundar”, în care tulburarea apare după o perioadă, de cel puțin șase luni, în care a existat continența urinară și care poate apărea oricând, dar cel mai frecvent între 5 și 8 ani.

Cauzele acestei tulburări pot fi dintre cele mai diverse: fiziologice, genetice sau psihologice. Adesea, factorul psihologic joacă un rol major, constatându-se că această afecțiune coincide frecvent cu diverse situații familiale cum ar fi divorțul, nașterea unui alt copil, tranziția la grădiniță etc. De asemenea, poate apărea ca reacție la o educație prea severă, autoritară sau ca o consecință a încercării de a transforma un copil dreptaci într-unul stângaci.

Teama de stigmatul și respingerea socială pot duce la izolarea sau limitarea participării copilului la viața socială, la diferite evenimente care presupun înnoptarea în afara locuinței. Critica, blamarea, pedeapsa, uneori respingerea de către părinții care au credința că enurezisul poate fi controlat de copil pot induce sentimente de vinovăție și ar putea agrava simptomele. Deși enurezisul se remite, de regulă, de la sine, în timp, disconfortul resimțit atât de copil, cât și de familie, poate genera probleme emoționale, comportamentale, relaționale, care să persiste și după încetarea episodului enuretic. Enurezisul nocturn după vârsta de 10 ani se asociază cu un risc crescut pentru apariția tulburărilor hiperkinetice, emoționale, de conduită și anxioase (Dobrescu, 2003, p. 250). În cazul enurezisului secundar și al celui diurn, se întâlnesc frecvent și alte tulburări asociate cum ar fi tulburările de comportament, ADHD, anxietate, depresie, în timp ce în cazul enurezisului primar mai frecvent întâlnite sunt tulburările de somn, de dezvoltare a vorbirii sau motorii. De aceea, această afecțiune nu trebuie neglijată, ci dimpotrivă, tratată cu multă seriozitate.

Psihoterapia comportamentală poate fi de ajutor indiferent de tipul de enurezis. Intervenția psihoterapeutică mai vizează, după caz, eventualele cauze de natură psihologică, tulburările psihologice survenite ca o consecință a enurezisului, precum și alte tulburări mentale care coexista. Nu în ultimul rând, este necesară consilierea părinților, rolul acestora în progresul terapeutic fiind determinant.

Înaintea începerii psihoterapiei, se solicita părinților să efectueze investigațiile necesare pentru identificarea eventualelor cauze organice și a altor afecțiuni medicale care pot însoți enurezisul.

Surse:

  1. American Psychiatric Association. (2013/2016). DSM-5, Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale. București: Editura Medicala CALLISTO
  2. Dobrescu, I. (2003). Psihiatria copilului și adolescentului, ghid practic. București: Editura Medicală
  3. Sadock, B.J & Sadock, V.S.  (1993/2007). Manual de buzunar Kaplan&Sadock, Psihiatrie clinică Ediția a III-a. București: Editura Medicală
  4. Schultz-Lampel, D; Steuber, C; Hoyer, P F; Bachmann, C J; Marschall-Kehrel, D; Bachmann, H. (2011), Urinary Incontinence in Children. Dtsch Arztebl Int 2011; 108(37): 613-620; DOI: 10.3238/arztebl.2011.0613 (Park et al., 2013, Van Herzeele et al., 2015)
  5. Radu, I. D. & Ulici G. (2003).  Evaluarea și educarea psihomotricității copiilor cu dificultăți psihomotorii de integrare. Editura Fundației Humanitas, București

Psihoterapeut Stancu Daniela

Please follow and like us:
fb-share-icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *