„Neurons that fire together wire together”(D.O. Hebb, 1949)

Pana de curand s-a creditat ipoteza conform careia dezvoltarea creierului ar fi stagnat dupa primii 5 ani de viata iar conexiunile dintre neuroni ar fi ramas neschimbate intreaga viata. Donald Olding Hebb a cercetat domeniul neuropsihologiei prin corelatiile dintre minte si corp, dintre activitatea cerebrala si comportament. A ajuns la concluzia ca repetarea aceleiasi cale cognitiva va intari conexiunea sinaptica. De asemenea Hebb(1949) sustinea ca schimbarea conexiunii sinaptice tine de activitatea neuronala pre si post sinpatica. Acest concept poarta numele de neuroplasticitate.

Neuroplasticitatea implica abilitatea creierului de a-si modifica structura si de a se reorganiza intr-un climat care sa fie acordat cu experientele de interactiune cu mediul. Acest proces dinamic ne permite sa invatam si sa ne adaptam in funtie de experientele pe care le traim.

In cazul anxietatii sau al depresiei sunt prezente ganduri negative anticipative sau din prezent. Pe masura ce sunt spuse cu voce tare sau in gand, legatura dintre ele se intareste. Ceea ce ne propune conceptul de neuroplasticitate este ca adugand noi informatii se creareaza unor noi conexiuni atat intre neuroni cat si intre retelele neuronale. In plan concret ajuta la modificarea perspectivei.

Exemplu de ganduri: nu sunt suficient de bun/buna, sunt un nimic, daca nu voi reusi, daca se va intampla ceva rau etc..

Imagineaza-ti ca acele ganduri pe care iti petreci majoritatea timpului ar fi o pereche de pantofi. Iar tu, in fiecare zi, fie ca iti dai sau nu –ti dai seama decizi sa porti aceasi pereche. In pantofar mai detii alte perechi insa acea pereche e cea mai confortabila dintre toate. Cea mai confortabila aparent pentru ca fiind perechea pe care o incalti zilnic este destul de uzata. Poate nu se vede in exterior dar pe interior sunt parti lipsa, sunt parti rupte, sunt parti descentrate, parti din cauza carora ai si cateva rani. Acesta ar fi un tablou al confrotului aparent fata de care esti atasat poate fara sa iti dai seama ca acea pereche de pantofi va deteriora parti importante din tine.

Fiecare dintre noi are propria metoda de a renunta la pantofii toxici sau de a nu renunta. Unele persoane le arunca direct la gunoi, altele construiesc un ritual de separare, altele scriu pe un biletel un mesaj de adio iar alte persoane ii mai poarta doar duminica. In ciuda faptului ca stiu cat de durerors este atunci cand ii poarta sunt persoane care nu renunta la ei.

Un prim pas spre un confort real ar fi luarea in considerare si a alotr ganduri, a altor melodii, a altor trasee de mers la munca sau in parc, a unor noi ritualuri si de ce nu, poate a unor noi pantofi. Tu esti pregatit/pregatita sa renunti la perechea de pantofi toxici? Si daca da…cand si cum?

Bibliografie:

• Albert, P., R. (2019) A new „cure” for major depression? Journal of Psychiatry & Neuroscience: JPN. 44(3), 147-150.
• Campbell, C. (2018) What is neuroplasticity? Disponibil la https://www.brainline.org/author/celeste-campbell/qa/what-neuroplasticity, Consultat la 05.06.2019.
• Oltea, J. (2013) Neuroplasticity, developmental and psychotherapy research in the last decades. Romanian Journal of Experimental Applied Psychology. 4(3)

Psihoterapeut Denisa Iliescu