Deschis de luni pana vineri intre 9.00 AM si 6.00 PM
0757 375 391

Răsfăţul la copii – cauze, efecte şi intervenţie „salvatoare”

19 Jan, 2016 | Psiholog Cristina Dimitrescu | No Comments

Răsfăţul la copii – cauze, efecte şi intervenţie „salvatoare”

Motto: Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critici. – Joseph Joubert

Cred că nu există părinte pe lumea asta care să nu îşi iubească copilul, care să nu dorească tot ce este mai bun şi bine pentru el. Dar unii nu îşi dau seama cand îi satisfac copilului o nevoie sau o dorinţă.
Nevoile unui copil sunt de hrană, apă, somn, îngrijire corporală, dragoste şi ataşament, apartenenţă la familie, sa fie ascultat şi acceptat aşa cum este.
Din păcate societatea de azi face foarte dificilă, în unele cazuri, prezenţa părintelui în viaţa copilului pe o perioadă mai lungă. Şi atunci părintele se simte obligat să umple acest gol de afecţiune cu jocuri şi jucării, cu petrecutul timpului la mall sau lăsându-l să se joace la calculator.
Un sugar care plânge are clar o nevoie, nu este răsfăţat, chiar dacă simte nevoia să fie luat în braţe şi mângâiat şi băgat în seamă, sau îi este foame, sau trebuie schimbat. Este singurul lui limbaj prin care îşi poate face cunoscute necesităţile. Dar unul de 4-5 ani care este hrănit de către adulţi sau îmbracat de către aceştia, este răsfăţ.
Bebeluşul, după ce a trăit 9 luni în pântecul mamei şi a avut un contact atât de puternic şi de profund, oare cum credeţi că se simte când nu mai are căldura corpului mamei lângă el? Când nu-i mai simte şi aude inima bătând, acea „muzică” care l-a însoţit în toată perioada prenatală? Cănd balansul mamei cănd mergea îl legăna atât de frumos şi de bine, oare cum să nu îşi mai dorească să se simtă la fel?
Mulţi părinţi refuză să stea cu copilul prea mult în braţe să nu îl răsfeţe. Nici eu nu am fost adepta legănatului în disperare până la epuizare a mamei, ca singură metodă de a adormi copilul; eu preferam să îi ţin pe piept şi să îi mângâi şi să le vorbesc pe un ton calm, liniştitor.
De la orice vârstă putem începe să îi construim copilului un ritual de somn: băiţa, masa de seară, pusul în pat, cititul unei poveşti sau inventarea uneia, apoi îi poţi spune „noapte bună” şi il laşi să se culce liniştit.
La un copil mai mare, faptul că este nervos sau irascibil când nu i se face pe plac, cand nu primeşte ceea ce îşi doreşte se numeşte răsfăţ. Cel mai adesea este întâlnit la copiii care nu mai au fraţi sau surori sau la cei mai mici din familie.
Şi de fapt copilul nu este vinovat cu nimic. Dacă a învăţat că dacă plânge sau refuză să facă ceva şi pâna la urmă adultul de lângă el cedează, el repetă comportamentul.
De ce părintele cedează? În primul rând pentru că a amânat mult timp stabilirea unor limite, respectarea regulilor şi aplicarea consecinţelor. Şi aici nu mă refer la consecinţele de natură a abuza copilul ci la explicarea efectelor nerespectării regulilor în viaţă.
Din păcate putem ajunge să recompensăm copilul pentru comportamentul negativ în locul celui pozitiv. După cum mai spuneam în alte articole, apare condiţionarea, şi uitam de multe ori să îl recompensăm când stă cuminte şi colorează, sau când citeşte o carte.
Spuneam că răsfăţul este mai prezent în cazul copiilor unici, pentru că se construieşte tot universul în jurul lui, începând cu părinţii, bunicii, bonele. În cazul bunicilor este nevoia acestora de a face pentru nepot tot ceea ce nu au putut face pentru copiii lor, pentru că au avut multe alte responsabilităţi la vârsta lor de adult tânăr.
În cazul bonelor, evident, pentru că este mai uşor, au o viaţă mai liniştită, fără lupte de putere, plus să nu supere părinţii.
Responsabilitatea de a stabili reguli, de a face copilul să le înţeleagă şi să ţină cont de ele este a părinţilor, împreună. Şi tot ei sunt cei care îi pot face pe bunici să înţeleagă de ce trebuie ca cele stabilite să fie respectate de toată lumea.
Ştiu că cea mai grea este consecvenţa în respectarea regulilor din partea părinţilor când vin obosiţi după o zi de muncă sau pur şi simplu au chef să facă o excepţie. Sunt de acord şi cu excepţiile, dar să nu se repete prea des şi să fie explicate copilului pentru a nu crea confuzie (între ceea ce spunem şi ceea ce facem).
Învăţaţi-vă copilul să îşi împartă jucăriile, chiar dacă este unic în famile, ducându-l în parc, în colectivitate şi explicându-i „regulile” jocului. Vă va mulţumi mai târziu, pentru că nu va deveni un adult răsfăţat, căruia îi este greu să păstreze locul de muncă, sau partenerul.
Jucaţi-vă împreună cu copilul vostru pentru a avea şansa de a afla din partea fiinţelor celor mai dragi din viaţa lui că nu poate fi mereu învingător. Pentru a învăţă că lipsa unui câştig nu înseamnă neapărat înfrângere ci este o experienţă din care poate învăţa ceva.
Cum facem faţă, totuşi răsfăţului? Să presupunem că este vorba despre un conflict referitor la strângerea jucăriilor. Deşi copilul ştie că trebuie să îşi strângă jucăriile înainte de culcare el le aruncă mai abitir, şi se încăpătânează să nu le strângă.
1. Rămâi cât de calm poţi şi arată fermitate, nu începe să ţipi şi tu la copil sau mai rău, să ii aplici corecţii fizice.
2. Lasă şi copilul să se liniştească un pic
3. Încearcă să îţi dai seama de motivul supărării copilului: poate este obosit şi chiar are nevoie de un pic ajutor, sau poate ar mai fi vrut să se mai joace un pic, sau poate are altă supărare şi frustrare dar pe care nu ştie să şi le exprime.
4. Discută cu copilul tău despre motivul pe care l-a avut când a reacţionat aşa, arată-i că eşti lângă el în supărarea lui şi vrei să îl înţelegi.
5. Îndrumă-l spre terminarea sarcinii, nu te face că „plouă”.

Concluzie: lăsaţi-vă copiii să înveţe să se descurce în viaţă, să experimenteze şi să poată deveni un adolescent şi apoi un adult independent.

Please follow and like us:

Write Reviews

Leave a Comment

Please Post Your Comments & Reviews

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No Comments & Reviews